Revolut Vilnius a înregistrat sucursala București în luna iunie, printr-o decizie a Registrului Comerțului.
ANAF colaborează foarte bine cu Revolut, care a devenit anul acesta instituție bancară, schimbul de informații este rapid, iar instituția financiară pune la dispoziția Fiscului toate datele pe care acesta le solicită, a declarat președintele ANAF, Lucian Heiuș. Acesta a precizat că nu pornește de la ideea că persoanele care folosesc Revolut o fac pentru a ascunde ceva de autorități, dar a atras atenția că cei care vor să folosească serviciile băncii în acest scop se înșală, deoarece Fiscul găsește banii.
Două dosare în care anumiți clienți Revolut din România sunt datori unor bănci au fost soluționate, în primă instanță, cu decizia de proprire.
Fintech-ul european Revolut, prezent și pe piața din România, a început oficial demersurile pentru a obține o licență bancară în Statele Unite.
Fintech-ul european Revolut, prezent și pe piața din România, vrea să obțină o licență bancară în Marea Britanie și a trimis o solicitare în acest sens către autoritățile competente.
Fintech-ul european Revolut, prezent și pe piața din România, vrea să obțină o licență bancară în Statele Unite, potrivit surselor CNBC.